Când încep lucrările la clinica medicală din comuna gorjeană
Primarul Liviu Cotojman crede că lucrările la clinica medicală vor începe în această toamnă. Potrivit edilului au fost obținute deja majoritatea avizelor.
CE Oltenia, în stare de faliment? Ce spune un mare lider
Liderul FNM a reacționat după ce Daniel Burlan, fost președinte al directoratului, a declarat că există pericolul falimentul pentru compania energetică. Constantin Crețan spune fostul manager știe ce se va întâmpla la Complexul Energetic Oltenia pentru că a lucrat la planul de restructurare.
Ce se întâmplă cu o clădire importantă din Târgu Jiu lăsată în paragină
Consiliul Județean Gorj a predat, în urmă cu câțiva ani, Companiei Naționale de Investiții Casa Tineretului din Târgu-Jiu. Autoritățile județene așteaptă, în continuare, ca CNI să emită ordinul de începere a lucrărilor.
Cât mai poate rezista Termocentrala Turceni în SEN
În acest moment, doar 4 grupuri pe lignit mai sunt funcționale, la CE Oltenia, dar nu se știe câte mai rămân, de la finalul lunii august. Termocentrala Turceni a mai rămas cu un singur grup.