Înapoi la știri

Ansamblul „Nedeia” duce tradițiile din Novaci în Turcia! Tinerii vor reprezenta România la un festival internațional de folclor

1 oră în urmă
1 minut min
Maria Simionescu
Ansamblul Folcloric „Nedeia” din Novaci pornește într-o nouă misiune de promovare a tradițiilor românești peste hotare. Directorul Casei de Cultură Novaci, Elena Basarabă, a anunțat că, duminică, 26 iulie 2026, ansamblul pleacă în Turcia pentru a participa la Festivalul Internațional de Folclor de la Çanakkale, unul dintre cele mai importante evenimente de profil din regiune. Participarea la festival a fost posibilă cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Novaci, al sponsorilor, părinților și al tuturor celor care au contribuit, financiar sau moral, la organizarea deplasării. Elena Basarabă le-a transmis mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă această experiență, subliniind că deplasarea în Turcia reprezintă o adevărată recompensă pentru activitatea și munca depusă de membrii ansamblului. Festivalul se desfășoară în Çanakkale, una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din Turcia, aflată la intrarea în Marea Egee și recunoscută pentru apropierea de legendara cetate Troia. Pe parcursul festivalului, tinerii din Novaci vor promova folclorul autentic românesc și frumusețea zonei Novaci – Rânca – Transalpina, având totodată ocazia să cunoască tradițiile altor popoare și să participe la un amplu schimb cultural.
Alte postari din Ultima oră
Ultima oră

Dunărea a ajuns la cel mai mic nivel din ultimele 80 de ani

Seceta provocată de temperaturile extreme a dus Dunărea, pe teritoriul Serbiei, la cel mai scăzut nivel înregistrat din anul 1946. Din cauza apelor foarte mici, navele sunt obligate să reducă încărcătura pentru a evita eșuarea, afectând astfel transportul fluvial pe unul dintre cele mai importante coridoare comerciale ale Europei.

Ultima oră

Un fost miner de la Jilț, victorie în lupta pentru pensie

Un fost salariat al Unității Miniere de Carieră Jilț, pensionat în anul 2016, a rămas fără obiectul procesului deschis împotriva Casei Județene de Pensii Gorj, după ce instituția i-a emis decizia de recalculare chiar în timpul judecării cauzei. Fostul miner solicitase încă din 1 iulie 2024 recalcularea pensiei în baza unei adeverințe eliberate de Complexul Energetic Oltenia, care atesta că, în perioada 11 aprilie 1983 – 26 noiembrie 2015, a lucrat în condiții speciale de muncă, potrivit prevederilor Legii nr.

Ultima oră

Soția unui afacerist din Târgu Jiu, de nerecunoscut! S-a fotografiat plină de noroi

Delia Matache, soția afaceristului târgujian Răzvan Munteanu, a lăsat pentru câteva ore scena și luminile reflectoarelor pentru o provocare extremă în inima Bucovinei. Cântăreața a participat la Bucovina Ultra Rocks, una dintre cele mai dificile competiții de alergare montană din România, iar imaginile de la final au surprins-o într-o ipostază complet diferită de cea cu care și-a obișnuit fanii.

Ultima oră

El este saxofonistul care merge la concerte cu elicopterul!

Nelu Popa, cunoscut drept unul dintre cei mai solicitați saxofoniști din România, a găsit o soluție inedită pentru a ajunge la timp la concerte și evenimentele private la care este invitat. Artistul a fost văzut deplasându-se cu elicopterul, imaginile devenind rapid subiect de discuție în rândul fanilor.

Acasa Recente Radio Județe