Betty Salam și Cătălin Vișănescu revin împreună pe micile ecrane
Betty Salam și Cătălin Vișănescu revin împreună pe micile ecrane
Recent, în spațiul public s-a discutat despre separarea lui Betty Salam de soțul ei, Cătălin Vișănescu, artistă confirmând că este vorba despre o "pauză". Totuși, cei doi vor fi din nou împreună, spre bucuria fanilor. Betty și Cătălin vor fi prezenți în noul sezon al emisiunii Asia Express, difuzată de Antena 1, începând cu luna septembrie.
După aproape un an de așteptare, Asia Express, care este considerat unul dintre cele mai provocatoare reality-show-uri din prezent, revine pe micile ecrane. Premiera noului sezon va avea loc duminica, 1 septembrie, la ora 20.00. Emisiunea va fi transmisă conform programului obișnuit al telespectatorilor: duminica la 20.00 și de luni până miercuri la 20.30.
În această nouă ediție, intitulată "Drumul Zeilor", sezonul se extinde față de cele anterioare, având 11 etape în loc de 10. Acest lucru promite o experiență captivantă și plină de surprize pentru fanii emisiunii.