Moment-cheie pentru CE Oltenia: proiectul de sute de milioane de euro intră într-o etapă decisivă!
Complexul Energetic Oltenia și Tinmar Energy au anunțat un pas decisiv pentru unul dintre cele mai importante proiecte energetice dezvoltate în județul Gorj. Procedurile de licitație pentru cele patru parcuri fotovoltaice au fost finalizate, fiind desemnat constructorul care va realiza investiția de aproximativ 243 de milioane de euro.
Se opresc din activitate! Cadrele medicale din Târgu Jiu anunță participarea la greva generală națională! FOTO
Organizația SANITAS Târgu Jiu a anunțat că, începând de marți, 28 iulie 2026, participă la greva generală organizată la nivel național, alături de angajații din sistemul de sănătate și asistență socială din întreaga țară. Sindicaliștii reclamă lipsa unor măsuri concrete privind eliminarea inechităților salariale, deficitul de personal și condițiile de muncă, subliniind că acțiunea de protest nu este îndreptată împotriva pacienților.
Facultatea cu cea mai mare medie de admitere din țară
Facultatea de Drept a Universității Transilvania din Brașov a înregistrat, în acest an, cea mai ridicată medie de admitere din România, confirmând interesul uriaș al candidaților pentru această specializare. Concurența a fost de aproximativ doi candidați pe un loc, iar ultima medie de admitere a fost 9,13, inclusiv pentru locurile cu taxă.
Condamnări grele în dosarul permiselor pe șpagă. Cinci polițiști merg la închisoare
Tribunalul Timiș a pronunțat luni prima sentință în dosarul de corupție privind fraudarea examenelor pentru obținerea permiselor de conducere la Arad. Cinci polițiști examinatori au fost condamnați la închisoare cu executare, fiind găsiți vinovați că au primit mită pentru a favoriza candidați la proba practică.