Înapoi la știri

incident grav pe un câmp din vaslui

15 Jul 2025
2 minute min
Elena Dumitrescu

incident grav pe un câmp din vaslui

Două persoane au fost grav rănite într-un incident petrecut în această dimineață în zona Lunca Banului, județul Vaslui, relatează asindorj.ro. Potrivit martorilor, totul a început după un scandal izbucnit pe drum, legat de baloți de paie. Un bărbat care conducea o mașină a ieșit de pe șoseaua asfaltată și a intrat pe un drum de câmp pentru a se apropia de zona cu baloți.

Conform sursei, în acel moment, s-a produs o sicanare în trafic, iar soferul ar fi fost urmărit și blocat pe câmp. Martorii spun că bărbatul s-a încuiat în mașină, iar când mai multe persoane au urcat pe capota autoturismului, el a pornit brusc și a demarat cu mașina.

În urma acestei manevre, doi tineri, în vârstă de 30 și 21 de ani, au fost loviți de autoturism. La fața locului au intervenit echipaje medicale de urgență. Victima de 30 de ani a fost găsită în stare de inconștiență, cu hemoragie severă, în timp ce celălalt tânăr era de asemenea in conștiență, dar avea multiple contuzii. Amândoi au fost transportați de urgență la cea mai apropiată unitate medicală pentru îngrijiri, anunță sursa.

Alte postari din Ultima oră
Ultima oră

Miracol pentru un băiețel din Târgu Jiu! Mihnea a învins cancerul și a tras clopoțelul învingătorilor

Un val de emoție și bucurie a cuprins comunitatea din Gorj după ce Mihnea, băiețelul de doar 5 ani din Târgu Jiu, a încheiat tratamentul împotriva cancerului și a tras clopoțelul învingătorilor, simbolul victoriei în lupta cu boala. Mihnea s-a luptat cu un diagnostic extrem de dur pentru un copil atât de mic: rabdomiosarcom clival cu metastaze pulmonare și osoase.

Ultima oră

Alertă în Târgu Jiu! Pompierii intervin în mai multe zone după ce arborii au căzut peste autoturisme

Furtuna din această seară a creat probleme serioase în municipiul Târgu Jiu, unde pompierii gorjeni intervin în mai multe zone după ce mai mulți copaci au fost doborâți de vânt și au căzut peste autoturisme. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Gorj, două situații de urgență sunt în desfășurare în municipiu.

Ultima oră

Bărbat găsit mort sub un pod. FOTO

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 46 de ani, găsit fără viață sub un pod din comuna Țibucani, județul Neamț. Descoperirea șocantă a fost făcută miercuri după-amiază, după ce un apel la 112 a anunțat că sub pod se află o persoană inconștientă, peste care se vede un moped.

Ultima oră

Victorie uriașă în instanță pentru o fostă angajată de la Termocentrala Turceni! 

O fostă angajată a Termocentralei Turceni a obținut o victorie definitivă în instanță, după ce a demonstrat că activitatea desfășurată timp de aproape 15 ani trebuia recunoscută ca muncă în condiții speciale. Curtea de Apel Craiova a respins definitiv apelul Casei Județene de Pensii Dolj și a obligat instituția să îi recalculeze pensia.

Acasa Recente Radio Județe