Pompierii au intervenit la un accident feroviar în comuna Apahida
Pompierii au intervenit la un accident feroviar în comuna Apahida
Pompierii de la Detașamentul 1 din Cluj-Napoca au fost solicitați în această dimineață să intervină la un incident grav în apropierea stației din comuna Apahida, unde un bărbat a fost lovit de tren. La fața locului, a acționat o autospecială dotată cu modul de descarcerare.
Potrivit informațiilor furnizate de ISU Cluj, victima era un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fost preluat de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul acestuia.
Autoritățile, inclusiv polițiștii de la Secția Regională de Poliție Transporturi Cluj, au fost alertate în jurul orei 06:00 cu privire la accidentul feroviar. Potrivit primei evaluări, bărbatul a fost lovit de un tren care circula pe ruta Sighetu Marmației - Cluj-Napoca, în apropierea stației Apahida. Din păcate, impactul a avut consecințe fatale.