Tragedie în Harpașești: un tânăr a împușcat accidental un paznic de vânătoare
O tragedie a avut loc în localitatea Harpașești, județul Iași, în timpul unei partide de vânătoare. Fiul unui cunoscut om de afaceri a dus la decesul unui paznic, după ce l-a împușcat accidental. Valentin Terciu, fiul lui Vasile Terciu, a fost implicat în incidentul din seara zilei de 11 octombrie, în jurul orei 20:50.
Poliția a fost alertată prin apel 112, iar când echipele de intervenție au ajuns la fața locului, au descoperit că un bărbat în vârstă de 53 de ani, Dumitru Lamban, a fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare legal autorizate. Din primele cercetări, s-a confirmat că incidentul a avut loc pe raza comunei Popești, județul Iași.
Victima a fost lovită în piept de la o distanță mică. Potrivit medicului șef UPU SMURD, Diana Cimpoeșu, s-au găsit două plăgi împușcate, una având un diametru de aproximativ 12 milimetri și cealaltă de 10 milimetri, pe unde ar fi ieșit proiectilul.
Localnicii fac apel la o mai mare responsabilitate, considerând că unii tineri nu au instrucție adecvată în folosirea armelor. "Nu au făcut nici armata unii, nu au instrucțiuni. Sunt copii de bani gata, tații le iau arma că au bani", a declarat un localnic, subliniind situația îngrijorătoare în care se află tinerii care manipulează armele.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail