Înapoi la știri

Un oraș din România are o stradă cu 11 treceri de pietoni pe 260 de metri

07 Nov 2025
2 minute min
Maria Simionescu

Un oraș din România are o stradă cu 11 treceri de pietoni pe 260 de metri

Pe o stradă scurtă din Râmnicu Sărat, cu o lungime de doar 260 de metri, autoritățile au marcat 11 treceri de pietoni. Practic, pietonii au la dispoziție o trecere la fiecare 20-25 de metri, iar șoferii sunt nevoiți să oprească frecvent.

Mulți localnici consideră acest lucru absurd, iar unele dintre opiniile acestora au fost surprinse. „Mi se par multe mie, personal. Să stau să opresc la fiecare. Nu este nici școală, nu e nimic aici. În loc să investească să facă o sută de treceri, mai bine făceau gropile de pe strada cealaltă”, a spus o șoferiță, nemulțumită de situație.

Potrivit viceprimarului Florian Nicolae, toate trecerile de pietoni au fost realizate conform proiectului tehnic, finanțat prin PNRR. „Pot părea multe treceri de pietoni, dar sunt sigur că normativele prevăd ca la fiecare intersecție să fie prevăzute cu treceri de pietoni. Într-adevăr, par multe. Dar zic că nu constituie un impediment din punct de vedere al circulației”, a explicat oficialul. Asingorj.ro notează că această măsură a iscat controverse în rândul șoferilor și localnicilor.

Unii oameni au venit să vadă ineditul, dar mulți preferă să nu mai numere trecerile, considerând că sunt prea multe pentru lungimea redusă a străzii. Lucrarea face parte dintr-un proiect de reabilitare finanțat din fonduri europene, iar autoritățile susțin că respectă toate normele legale.

Alte postari din Ultima oră
Ultima oră

Agresiune șocantă în Jupânești: trei bărbați reținuți după atacul asupra unei tinere

Cazul îngrijorător din comuna Jupânești a căpătat o nouă dimensiune după ce polițiștii gorjeni au reținut trei bărbați implicați într-un atac violent asupra unei tinere de 18 ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, în urma strângerii de probe în legătură cu infracțiuni de lovire, violare de domiciliu și distrugere.

Ultima oră

Un elev din Gherla judecat pentru tâlhărie și port de cuțit în școală

Un caz grav a generat îngrijorare în comunitatea din Gherla, ajungând în atenția instanței. Un elev de la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” a fost trimis în judecată, fiind acuzat de procurori că a venit repetat la școală cu un cuțit și că ar fi terorizat un coleg pentru a-i lua bani, informează asingorj.ro.

Ultima oră

Tragedie în folclorul gorjenesc: a murit maestrul Adrian Luca

Lumea folclorului tradițional din Gorj este în doliu după decesul maestrului Adrian Luca, un cunoscut violonist și fost dirijor al Ansamblului Profesionist „Maria Lătărețu”. Artistul a trecut la cele veșnice la 68 de ani, lăsând în urmă o moștenire culturală valoroasă și numeroase generații de muzicieni instruiți de el.

Ultima oră

Campanie de sterilizare a câinilor și pisicilor în Motru

Între 18 și 19 iunie, municipiul Motru va găzdui o campanie de sterilizare dedicată câinilor și pisicilor din rasa comună. Această inițiativă are ca obiectiv principal reducerea numărului de animale fără stăpân și prevenirea abandonului pe domeniul public.

Acasa Recente Radio Județe