Înapoi la știri

Ca la club în birourile AEP. Țuțuianu: „Și-au adus narghilea și tot ce era necesar să se simtă bine în timpul programului”

4 ore în urmă
4 minute min
Maria Popescu
Șeful AEP susține că a descoperit angajați care „și-au organizat un fel de club” într-unul dintre birouri, unde și-au adus narghilea și tot „ce era necesar să se simtă bine”. Adrian Țuțuianu mai spune că angajații s-au obișnuit să dea în judecată instituția atunci când sunt operate unele tăieri, iar în prezent 5-6% din persoanele care lucrează sau au lucrat în cadrul AEP au litigii cu autoritatea. Președintele AEP a vorbit, într-o conferință organizată marți, despre litigiile pe care autoritatea le are cu propriii angajați. „În urmă cu o săptămână, o colegă mai tânără, venită în AEP în urmă cu 4-5 ani, mi-a spus că un coleg i-a spus: „Draga mea, nu se încadrează în specificul instituției să nu dai în judecată instituția cel puțin o dată pe an.” Există un grup de oameni care au ajuns în AEP, de regulă fără concurs, pe relații de prietenie sau de rudenie, care generează permanent dispute în interiorul acestei instituții. Sunt refractari la orice schimbare și și-ar dori să conducă ei instituția”, a declarat acesta. Adrian Țuțuianu susține că unii angajați și-au organizat „un fel de club” într-unul din birouri. „Undeva, într-un birou aici, la etaj, erau 3-4 colegi care au organizat un fel de club, cu narghilea, cu tot ce era necesar încât oamenii să se simtă bine în timpul programului”, a mai spus Țuțuianu, care a refuzat să dea numele persoanelor respective, însă a precizat că au funcții de conducere sau au statut de înalt funcționar public. În prezent, sunt 28 de dosare pe rolul instanțelor de judecată în urma acțiunilor unor angajați AEP. „Curtea de Conturi a emis decizii și ne-a cerut să luăm măsuri, inclusiv să calculăm prejudiciile create AEP. Ca urmare, până în 2025 am sesizat DNA cu privire la săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală de către funcționari din instituție, foști sau actuali. Prejudiciul determinat este de peste 2 milioane de lei. Practic, oameni care au fost înlocuiți din funcție, uneori motivat, alteori nemotivat, au un obicei în această instituție de a promova litigii, de a cere obligarea la plata dobânzilor”, mai spune Țuțuianu. Președintele AEP a mai explicat că persoanele care dau în judecată instituția vor să își recapete statutul de înalt funcționar public, ceea ce înseamnă „un salariu foarte bun, o diurnă de 2% pe zi lucrătoare, locuință de serviciu și autoturism”: „Costul unui înalt funcționar public este de la 30.000 până la 40.000 de lei lunar.” Acesta a mai spus că 5-6% din angajații AEP au litigii cu autoritatea. Citește și: Șeful AEP explică de ce alegerile anticipate sunt aproape imposibil de organizat acum: „Nu putem face mai nimic”
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe