Înapoi la știri

Doliu la o instituție din Gorj! Un angajat s-a stins din viață

1 oră în urmă
1 minut min
Andrei Miroslavescu
Doliu în cadrul Arhivelor Naționale, după trecerea în neființă a lui Sorin Vîlceanu, angajat al Serviciului Județean Gorj. Vestea tristă a fost anunțată de reprezentanții instituției, care și-au exprimat regretul profund pentru pierderea unui coleg apreciat atât pentru profesionalism, cât și pentru calitățile sale umane. În mesajul transmis, colectivul Arhivelor Naționale îl descrie pe Sorin Vîlceanu drept un profesionist dedicat, un om modest, bun și respectat de toți cei care au avut ocazia să lucreze alături de el. „Cu profundă tristețe, colectivul Arhivelor Naționale anunță trecerea la cele veșnice a colegului nostru Sorin Vîlceanu, de la Serviciul Județean Gorj. Am pierdut un om deosebit, un profesionist dedicat, un coleg a cărui bunătate, modestie și omenie vor rămâne veșnic în amintirea noastră”, au transmis reprezentanții instituției. Aceștia au precizat că dispariția sa lasă un gol imens în inimile colegilor și au transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate, aflată în aceste momente de grea încercare.
Alte postari din Ultima oră
Ultima oră

ȘOC! Artist din Gorj și fosta soție, din nou împreună la 4 luni de la divorț 

Deși au pus capăt căsniciei la începutul acestui an și nu și-au mai vorbit după divorț, Codruța Filip și artistul gorjean Valentin Sanfira vor apărea din nou împreună pe micile ecrane. Cei doi foști soți vor putea fi urmăriți în această vară în emisiunea „Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere”, difuzată de Antena 1, alături de Nea Mărin.

Ultima oră

Soția unui fost finalist MasterChef a murit la doar 39 de ani

Durere fără margini pentru Alexandru Hora, fost finalist al emisiunii MasterChef România și cunoscut antreprenor din județul Cluj. Soția sa, Cristina, s-a stins din viață la doar 39 de ani, lăsând în urmă o familie îndurerată și un gol imposibil de umplut.

Ultima oră

Anunț IMPORTANT pentru localnicii din Runcu!

Primăria comunei Runcu a declanșat oficial lupta împotriva câinilor lăsați nesupravegheați pe domeniul public. Reprezentanții administrației locale au anunțat că au semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân, iar proprietarii care își lasă animalele libere riscă să rămână fără ele și să fie sancționați contravențional.

Ultima oră

Dezastru în alimentația publică din Gorj! Amenzi usturătoare după controale

Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au aplicat, în luna iunie, amenzi în valoare totală de 33.300 de lei, în urma controalelor desfășurate la zeci de operatori economici și exploatații din județ. Printre cele mai grave nereguli descoperite s-au numărat depozitarea necorespunzătoare a alimentelor, lipsa igienei în spațiile de comercializare și funcționarea fără autorizație sanitar-veterinară.

Acasa Recente Radio Județe