Situație critică în comuna Capreni din cauza școlilor vechi
Situație critică în comuna Capreni din cauza școlilor vechi
Comuna Capreni se confruntă cu o problemă serioasă legată de siguranța elevilor și profesorilor din cauza stării precare a școlilor. Deși în ultimii ani au fost realizate unele investiții, clădirile din cărămidă se află într-o stare avansată de deteriorare. Primarul, Radu Birdacel, a lansat un apel de urgență, subliniind că soluția optimă ar fi demolarea școlilor vechi și construirea unor noi unități de învățământ moderne.
„Școlile din Capreni sunt foarte vechi și, chiar dacă s-a investit în ele, tencuiala a început să cadă. Inclusiv fundațiile sunt afectate de umezeală. Există școli care trebuie dărâmate și reconstruite de la zero”, a declarat primarul Birdacel.
În prezent, două grădinițe din comună au fost închise, iar localnicii mai beneficiază doar de trei unități de învățământ, în care funcționează și o grădiniță separată. Autoritățile locale au un plan ambițios de a înființa o școală cu grădiniță în satul Bulbuceni, o zonă mai izolată, precum și o școală gimnazială modernă, cu grădiniță, în centrul comunei.
„Vreau unități de învățământ construite de la zero”, a subliniat primarul, evidențiind necesitatea unor condiții adecvate pentru educație în Capreni.