Înapoi la știri

Probleme pentru pescarilor din Delta Dunării: aproape 40% nu și-au îndeplinit cotele

3 ore în urmă
3 minute min
Simona Stan
Probleme pentru pescarilor din Delta Dunării: aproape 40% nu și-au îndeplinit cotele

Aproape 40% dintre pescarii comerciali autorizați din Delta Dunării nu au reușit să atingă 75% din cotele de captură alocate în 2025, riscând astfel să nu mai primească permisele de pescuit în acest an. Guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, Bogdan Bulete, a făcut aceste declarații recente, arătând că din cei 1.050 de pescari, 410 nu au îndeplinit criteriile minime.

👉 Capturi sub așteptări și suspiciuni de pescuit neraportat

Conform datelor oficiale, în 2025, cotele de captură pentru pescarii din Deltă au fost de peste 3 milioane de kilograme de pește, însă cantitatea raportată a fost de aproximativ 2,76 milioane de kilograme. „Este pentru prima dată când avem un număr atât de mare de pescari ce nu şi-au îndeplinit cota. (...) Nu pot manifesta clemenţă faţă de un pescar despre care ştiu că a pescuit şi are zero în dreptul speciei scrumbie”, a precizat Bogdan Bulete pentru Agerpres.

Acesta a subliniat că mulți dintre pescari nu au raportat capturi pentru anumite specii, în special scrumbia, ceea ce a dus la suspiciuni legate de pescuitul neraportat. „Un număr mare de pescari care nu vor primi permis înseamnă o cantitate mai mică prinsă. În teorie, va rămâne mai mult peşte în Deltă, dar sunt sceptic că această cantitate nu va fi pescuită la negru”, a adăugat el.

👉 Decizii administrative și protejarea ecosistemului

Guvernatorul Rezervației a atras atenția că o raportare corectă a capturilor ar putea duce, în unele cazuri, la creșterea cotelor de pescuit. Autoritățile au decis la finalul anului trecut să prelungească valabilitatea actelor necesare pentru pescuitul comercial până la finalul perioadei de prohibiție, pe 7 iunie. După această dată, pescarii care nu au respectat obligațiile pot pierde dreptul de a desfășura activitatea.

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării stabilește anual cotele de captură pentru fiecare pescar, urmând un ordin al Ministerului Agriculturii, acestea fiind calculate în baza studiilor științifice și a raportărilor făcute de pescari și operatorii din Deltă, cu scopul de a proteja ecosistemul și a preveni supraexploatarea resurselor piscicole.

Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe