Cameră Deputaților adoptă lege pentru repatrierea românilor decedați în străinătate
Plenul Camerei Deputaților a aprobat marți un proiect de lege ce obligă statul român să acopere, la cererea familiilor, costurile de repatriere a românilor decedați în afaceri. Potrivit acestei inițiative, familiile care doresc repatrierea celor dragi decedați în străinătate vor beneficia de un ajutor financiar de până la 5.000 de euro pentru fiecare persoană.
Proiectul legal prevede că sumele ce depășesc acest plafon pot fi acoperite din taxele consulare. "Statul român va suporta cheltuielile de repatriere a cetățenilor români decedați în străinătate, la cererea familiei, în limita a 5.000 de euro pentru fiecare persoană. Anual, aceste sume vor fi prevăzute în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru plata cheltuielilor necesare repatrierii. Normele metodologice pentru aplicarea acestei legi vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Afacerilor Externe și al ministrului Finanțelor, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii", se menționează în document.
Proiectul a fost deja adoptat de Senat, iar Camera Deputaților are rol decisiv în acest caz.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail