Drama unei familii din Visini: trei decese tragice și neglijență medicală
Drama unei familii din Visini: trei decese tragice și neglijență medicală
O familie din localitatea Visini, județul Dâmbovița, se confruntă cu o tragodie de proporții. În ultimii ani, aceștia au pierdut trei membri, fiecare moarte fiind însoțită de circumstanțe dureroase și, potrivit informațiilor, de neglijență medicală.
Ultima tragedie a avut loc în această dimineață, când fiul cel mic, un bărbat de 40 de ani, a murit în propria locuință, chiar în fața mamei sale. Bărbatul, angajat pompier la o firmă privată din București, se simțea rău de câteva zile și acuza dureri intense. La un moment dat, a început să vomite sânge, iar părinții au chemat ambulanța.
Familia susține că echipajul sosit nu a considerat cazul grav și nu l-a transportat la spital, deși situația părea critică. La scurt timp, mama lui l-a găsit fără suflare în cameră. A strigat după ajutor, iar vecinii au sunat la 112. Conform unor relatări citate de asigurorj.ro, ambulanta a ajuns peste o oră, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Poet trecutul tragic al familiei, care a pierdut deja o fiică într-un accident casnic acum 20 de ani și un fiu răpus de sinucidere din dragoste, moartea fratelui lor geamăn îi afectează profund. Se pare că bărbatul diagnosticat cu afecțiuni netratate ar fi intrat într-o depresie puternică în urma pierderii celui de-al doilea fiu.
Mama a declarat pentru Cronica de Găești că, în ultimele zile, starea fiului său s-a deteriorat rapid, dar el nu a fost internat din nou, deși familia cerea cu disperare ajutor specializat. "Unde a fost SMURD Visina? De ce nu l-au dus la spital când le-am cerut asta, cu disperare?", a spus ea, în lacrimi.
Potrivit relatărilor, bărbatul suferise recent o scurtă internare la Spitalul Județean din Târgoviște, însă au fost externat rapid, în ciuda agravării stării sale. Conform sursei menționate, neglijența și lipsa intervenției rapide au jucat un rol decisiv în tragicul eveniment.